Wushu Guan
Școala de Arte Marțiale
Antrenamentul de arte marțiale chinezești este compus din următoarele elemente: baze, forme, aplicații marțiale și mânuirea armelor, fiecare stil punând accentul pe o anumită componentă. Pe lângă acestea, o caracteristică importantă a practicii o constituie cunoștințele legate de filosofie, etică și medicină tradițională. Un sistem complet de antrenament include, de asemenea, și înțelegerea culturii chinezești.
Bazele 基本功 (jīběn gōng)
Sunt componenta cea mai importantă din orice antrenament marțial. Sunt compuse din tehnici rudimentare și exerciții de condiționare, mișcări simple care sunt executate repetat, cum ar fi posturile, lovituri de pumn și de picior, exerciții de flexibilitate, sărituri și proiectări. Fără o musculatură puternică și flexibilă, controlul qi-ului și al respirației și o motricitate adecvată, este imposibil pentru un practiant să progreseze în stadii mai avansate.
Un proverb chinezesc spune în felul următor:
”Antrenează-te atât intern cât și extern. Antrenamentul extern cuprinde mâinile, ochii, corpul și postura. Antrenamentul intern cuprinde inima, spiritul, mintea, respirația și forța."
内外相合，外重手眼身法步，内修心神意氣力。
(Nèiwài xiànghé, wài zhòng shǒuyǎn shēn fǎ bù, nèi xiū xīnshén yìqì lì.)
Posturile 步法 (bù fǎ) reprezintă fundația practicantului. Fiecare stil are diferite nume și variații pentru fiecare postură, fiind diferențiate prin poziția piciorului, distribuția greutății și aliniamentul corpului. Antrenamentul posturilor poate fi făcut static, scopul fiind menținerea întregii structuri pe o anumită perioadă de timp, și dinamic, când se execută repetat o serie de posturi.
Folosirea qi-ului este întâlnită în majoritatea artelor marțiale chinezești. Qi-ul poate fi definit ca:
-
forța vitală și se consideră că are capacitatea de a însufleții ființele vii
-
termen definitor pentru aliniamentul adecvat al structurii osoase și al folosirii eficiente a musculaturii, cunoscut și sub denumirea de fajin
Acest concept nu este înțeles pe deplin, la început, de către practicant, fiind necesar un timp mai îndelungat pentru integrarea acestuia. Unele stiluri se bazează pe concentrarea qi-ului într-un singur punct și țintirea anumitor puncte specifice ale corpului, acestea având principii similare cu acupunctura.
Forme 套路 (tàolù)
Formele reprezintă o serie de mișcări predefinite combinate în așa fel încât să se poată exersa continuu. Rolul lor este de a crește flexibilitatea, forța internă și externă, viteza și rezistența și antrenarea echilibrului și a coordonării. Ele au fost destinate pentru păstrarea liniei unui stil, fiind predate studenților avansați, care erau capabili să ducă mai departe stilul. Formele conțineau exerciții cunoscute pe care practicanții le puteau testa și antrena în timpul antrenamentelor de luptă. Maeștrii spuneau adesea: ”exersează-ți forma ca și cum te-ai lupta și luptă-te ca și cum ai exersa forma”.
Aplicații marțiale 散手 (sànshǒu)
Se referă la modul în care acționează tehnicile, artele marțiale chinezești bazându-se în principal pe eficiență și eficacitate. Exercițiile care se practică sunt cel mai adesea semi-compatibile, ceea ce înseamnă că unul dintre practicanți nu opune rezistență asupra tehnicii realizate de partener. Astfel, permite o execuție demonstrativă clară a acesteia. În exercițiile în care se opune rezistență, practicanții exersează viteza de reacție. Sparring-ul reprezintă varianta cea mai complexă a aplicațiilor, simulând o situație de luptă, fiind totuși bazată pe anumite reguli, care reduc șansele de accidentare.
Mânuirea armelor 器械 (qìxiè)
Majoritatea stilurilor chinezești includ arme în antrenament având ca scop condiționarea și coordonarea corpului. Antrenamentul cu arme se începe, în general, doar după ce practicantul reușește să stăpânească bazele, formele și aplicațiile marțiale. Teoria de bază a antrenamentului cu arme este aceea că arma devine o prelungire a corpului, iar procesul de învățare începe cu forme individuale, continuă cu forme cu partener, ajungând, în final, la aplicații marțiale.