Artele marțiale chinezești 武術 (wǔshù) sunt formate din câteva sute de stiluri diferite de luptă, dezvoltate de-a lungul secolelor în China. Sunt, de obicei, clasificate după caracteristicile comune, fiind identificate ca ”familii” (jiā), ”secte” 派 (pài) sau "școli" 門 (mén). Astfel de trăsături se întâlnesc în stilurile inspirate din mimica celor 5 animale 五形 (wǔ xíng) sau din filozofie, religie și legende chinezești. Stilurile interne 内家拳 (nèijiāquán) sunt caracterizate prin controlul qi-ului, în timp ce cele externe 外家拳 (wàijiāquán) se concentrează pe folosirea musculaturii. Din punct de vedere geografic, se clasifică în nord 北拳 (běiquán) și sud 南拳 (nánquán).
Wushu-ul competițional este format din două discipline:
-
Tàolù 套路 (forme). Acestea includ succesiuni de mișcări specifice fiecărui stil de arte marțiale, acrobații și diferite tehnici, având ca bază mișcări precum posturile, loviturile de pumn și picior, săriturile, secerările și proiectările.
-
Sǎndǎ 散打 (luptă full contact) este metodă modernă de luptă full contact și conține toate aspectele marțiale ale wushu-ului. Este asemănător cu boxul, kickboxing-ul și Muay Thai, dar include mult mai multe tehnici de prindere.
Din cauza faptului că cerințele competiționale delimitează tàolù de sǎndǎ, cluburile de arte marțiale au ajuns să se specializeze pe una dintre discipline, ignorând-o pe cealaltă. Acest fapt a dus la pierderea valorilor originale ale practicării artelor marțiale, în general. Pentru noi, dezvoltarea ca artist marțial implică practicarea ambelor discipline ca un întreg deoarece formele fără aplicații marțiale nu au sens și claritate, iar aplicațiile marțiale fără forme sunt lipsite de control și rațiune. Practic, nu poate exista una fără cealaltă.