Ramura creată de el reflectă experiența sa în stilurile de „lovire” nordice (cum ar fi Lohan Quan). În timp ce alte stiluri de Bāguà par mai circulare și „moi”, stilul Yīn este adesea descris ca fiind exploziv și percutant.​ Palma „Limbă de Bou” - Niú Shé Zhǎng (牛舌掌) este tehnica semnătura stilului Yīn. Degetele sunt ținute strâns lipite, iar palma este dreaptă, semănând cu limba unui bou. Această configurație permite lovituri de străpungere și tăiere foarte rapide.

​

În stilul Yīn, mersul în cerc folosește un pas mai scurt și mai rapid, iar schimbările de direcție sunt bruște, menite să surprindă adversarul cu atacuri în linie dreaptă ce țâșnesc dintr-o mișcare circulară. Sistemul său este extrem de organizat, fiecare dintre cele 8 palme mamă fiind asociată cu o secvență de mișcări și o trigramă specifică din Yìjīng.

​

Yīn Fú a fost un profesor foarte selectiv și sever. El nu a lăsat doar o metodă de luptă, ci un întreg sistem de dezvoltare fizică și mentală. Cei mai importanți elevi ai săi au continuat să propage stilul, cel mai faimos fiind fiul său, Yīn Yùzhāng (阴玉璋), și discipolul său principal, Mǎ Guì (马贵).

​

Se spune că în timpul Revoltei Boxerilor, când forțele aliate au invadat Běijīng-ul, Yīn Fú a fost cel care a escortat-o pe Împărăteasa Cíxǐ într-o fugă periculoasă către Xī'ān (西安), protejând-o pe parcursul întregii călătorii prin zone infestate de bandiți și trupe străine.

​

Chéng Tínghuá (1848–1900), a fost al doilea cel mai influent discipol al lui Dǒng Hǎichuān. Dacă Yīn Fú a adaptat Bāguà pentru paza curții imperiale, Chéng Tínghuá  a fost cel care a adus stilul în rândul maselor, făcându-l faimos în rândul comunității de luptători din Běijīng. El este fondatorul ramurii Chéng Style Bāguàzhǎng (程氏八卦掌), recunoscută pentru fluiditatea sa și tehnicile de luptă la mică distanță.

​

Născut în satul Chenjiachun, provincia Héběi, Chéng Tínghuá  a ajuns la Běijīng de tânăr, unde și-a deschis un magazin de ochelari (de unde și porecla „Ochelaristul Chéng”). Înainte de a-l întâlni pe Dǒng Hǎichuān, Chéng era deja un luptător de elită în Shuāijiāo. Această bază solidă în aruncări și dezechilibrarea adversarului a influențat decisiv modul în care el a interpretat Bāguàzhǎng. Chéng a fost atras de abilitatea lui Dǒng de a se mișca fără a fi prins. Sub îndrumarea acestuia, el a învățat cum să combine forța sa brută și tehnicile de proiectare cu agilitatea circulară a stilului Bāguà.

​

Spre deosebire de stilul Yīn (percutant și liniar), stilul Chéng este caracterizat prin mișcări largi, circulare și o fluiditate care amintește de un dragon care plutește prin nori. În această ramură, degetele sunt răsfirate și degetul mare este tras spre exterior. Această formă a mâinii, numită Palma „Gheară de Dragon” - Lóng Zhǔa Zhǎng (龙爪掌), este ideală pentru apucare, controlul articulațiilor și tragerea adversarului. Stilul Chéng pune un accent imens pe puterea generată de răsucirea întregului corp. Practicantul „se înșurubează” în pământ și își folosește talia pentru a genera o forță centrifugă uriașă. Deplasarea este lină, picioarele par să alunece la mică distanță de sol, permițând schimbări de direcție instantanee fără a pierde echilibrul.

​

Sfârșitul lui Chéng Tínghuá  este una dintre cele mai dramatice și respectate povești din istoria artelor marțiale chinezești. În anul 1900, în timpul ocupației Běijīng-ului de către „Alianța celor Opt Națiuni”, Chéng a ieșit pe străzi pentru a ajuta un vecin și a fost oprit de o patrulă de soldați germani care au încercat să îl percheziționeze. ​Chéng a opus rezistență, iar când soldații au încercat să îl rețină folosind baionetele, el a folosit tehnicile sale de Bāguà pentru a-i neutraliza. Se spune că a reușit să sară peste un zid înalt pentru a scăpa, dar în timp ce se afla în aer, a fost lovit de gloanțele puștilor germane. Moartea sa a fost văzută ca un simbol al sfârșitului unei ere a luptei tradiționale în fața armelor de foc moderne.

​

Chéng Tínghuá  a fost un profesor extrem de generos și deschis. El a instruit numeroși elevi care au devenit la rândul lor legende: Sūn Lùtáng (孙禄堂) - Fondatorul stilului Sūn de Tàijíquán, care a învățat Bāguà de la Chéng și a scris primele cărți moderne despre artele interne și Gāo Yìshèng (高义盛) -  Creatorul ramurii Gāo Shì (高氏), faimoasă pentru cele „64 de palme liniare”.

​

Liáng Zhènpǔ 梁振普(1863–1932) reprezintă „veriga de aur” a celei de-a doua generații de maeștri de Bāguàzhǎng. El a fost cel mai tânăr dintre discipolii direcți ai lui Dǒng Hǎichuān, iar ramura sa, Liáng Shì (梁氏), este considerată astăzi una dintre cele mai tehnice și echilibrate forme ale acestui stil.

​

Liáng Zhènpǔ s-a născut în districtul Jì (蓟), provincia Héběi. Spre deosebire de Yīn Fú sau Chéng Tínghuá, care erau deja luptători experimentați când l-au întâlnit pe Dǒng, Liáng a început studiul cu marele maestru la o vârstă foarte fragedă, în jurul vârstei de 14-15 ani. Fiind atât de tânăr, Liáng nu avea „vicii” sau obiceiuri din alte stiluri de luptă. Din acest motiv, se spune că el a absorbit esența Bāguàzhǎng exact așa cum o preda Dǒng în ultimii săi ani de viață, când sistemul era deja complet rafinat.

​

După moartea lui Dǒng Hǎichuān (1882), Liáng și-a continuat antrenamentele sub îndrumarea fraților săi de arme mai mari, în special Yīn Fú, Chéng Tínghuá  și Shǐ Jìdòng (史计栋). Acest lucru a făcut ca stilul Liáng să fie o sinteză rafinată a celor mai bune elemente din primele ramuri.

​

Stilul Liáng este faimos pentru precizia sa matematică și pentru modul în care combină fluiditatea ramurii Chéng cu rigoarea ramurii Yīn. Se pune un accent uriaș pe cele 64 de Palme - Liùshísì Zhǎng (六十四掌) și pe „Cele 8 Palme Mari” - Dà Bā Zhǎng (大八掌). Mișcările sunt compacte, eficiente și evită orice înfloritură inutilă. Liáng a perfecționat tehnica de a menține centrul de greutate jos, oferind o stabilitate incredibilă chiar și în timpul schimbărilor rapide de direcție. Această ramură este celebră pentru măiestria armelor specifice. Cea mai notabilă este Sulița celor Opt Trigrame - Bāguà Qiāng (八卦槍) și, desigur, faimoasele Lame Semilună - Yuānyāng Yuè (鸳鸯钺).

​

Liáng Zhènpǔ a trăit într-o perioadă de mari turbulențe în China. O poveste celebră spune că Liáng a fost atacat odată de o bandă de peste 20 de luptători într-o grădină de ceai din Běijīng. Folosind doar agilitatea sa superioară și tehnicile evazive de Bāguà, el a reușit să îi învingă pe toți, scăpând nevătămat. Din cauza conflictelor politice, a petrecut o perioadă în închisoare spre sfârșitul dinastiei Qīng. Chiar și acolo, se spune că a continuat să exerseze mersul în cerc într-o celulă minusculă, demonstrând că Bāguà poate fi practicat oriunde.

Succesul și vizibilitatea stilului Liáng în epoca modernă i se datorează în mare parte principalului elev al lui Liáng Zhènpǔ, marele maestru Lǐ Zǐmíng 李子鸣 (1903–1993), care a ajuns președintele primei asociații de Bāguàzhǎng din Běijīng, fondată în anul 1982.

​

Dacă vorbim despre stilul Bāguà din Munții Wǔdāng pe care îl vedem astăzi practicat pe scară largă, numele esențial este Fù Zhènsong 傅振嵩 (1881–1953). El a fost unul dintre „Cei cinci tigri care au plecat în sud” și un maestru de calibru mondial. Acesta a studiat cu maeștri de elită (inclusiv cu elevii lui Chéng Tínghuá). El a integrat mișcările extrem de flexibile de coloană și tehnici de generare a forței specifice munților Wǔdāng. Stilul său este renumit pentru mișcările de „Dragon” – extrem de sinuoase, cu răsuciri de corp care par imposibile fizic, iar mișcarea nu se oprește niciodată; o palmă se transformă în alta ca un râu care curge printre stânci.

​

După anii '80, odată cu redeschiderea Chinei către turism și cultură tradițională, muntele Wǔdāng a redevenit un centru global. Maeștri contemporani, cum ar fi cei din linia lui Zhōng Yúnlóng (钟云龙) au ajutat la standardizarea formelor de Wǔdāng Bāguà, care astăzi sunt predate ca parte a „Pachetului Wǔdāng Intern” (alături de Tàijí și Xíngyì).

​