Sistemul Shaolin

少林拳

Shaolin Kung Fu este unul dintre cele mai vechi, cele mai complexe şi cele mai faimoase sisteme de Wushu. Combină buddhismul Zen şi artele marţiale, dezvoltându-se la Templul Shaolin din provincia Henan, pe parcursul istoriei sale de 1500 de ani. O vorbă populară din folclorul chinezesc legată de acest stil spune că „Toate artele marţiale de sub cer provin din Shaolin”, acest lucru indicând influenţa stilului Shaolin asupra celorlalte arte marţiale. Numele de Shaolin este folosit în acelaşi timp şi ca nume generic pentru aşa-numitele stiluri externe de Wushu.

ShaoLinQuan îşi are originea în Templul Shaolin de pe Muntele SongShan, în provincia Henan, preluând numele Templului. Fondatorul stilului Shaolin se spune că ar fi fost un calugăr indian, pe nume Bodhidharma. Potrivit datelor istorice, Templul Shaolin a fost construit în timpul Dinastiei Wei de Nord 北魏朝 (386–535), în al 19-lea an de domnie al Împăratului XiaoWen 孝文 (495), fiind unul dintre cele mai faimoase temple vechi ale Chinei. În perioada respectivă, Templul Shaolin avea un număr mare de călugări în incintele sale, mulţi dintre aceştia venind din societatea seculară şi cunoscând anumite tehnici de arte marţiale. în timp, învăţându-se şi ajutându-se reciproc pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile, aceştia au acumulat experientă şi şi-au dezvoltat treptat tehnicile marţiale, dând naştere Şcolii Shaolin.

În timpul Dinastiei Qi de Nord 北齊朝 (550-577), călugării Shaolin puteau să ridice sute de kilograme, fiind foarte îndemânatici în artele marţiale şi în călărie. Aproape de sfărşitul Dinastiei Sui 隋朝 (581-618), câţiva călugări Shaolin i-au luat partea lui Li ShiMin (世民), regele statului Qin, în războiul cu împăratul autodeclarat al statului Zheng, contribuind la înfrângerea celui din urmă. După încoronarea lui Li ShiMin ca prim împarat al Dinastiei Tang 唐朝 (618–907), acesta i-a răsplătit pe cei ce l-au urmat pentru meritele şi contribuţia lor. Templul Shaolin a fost recompensat cu pământ şi bani pentru a-şi extinde complexul de temple. Totodată, i s-a permis organizarea unei armate de soldaţi călugări, care acţionau ca militari pe timp de război şi drept călugări pe timp de pace. Astfel, cu timpul, Templul Shaolin s-a dezvoltat, trecând prin multe bătălii şi războaie.

 

Toţi călugării Shaolin din timpul Dinastiei Ming 明朝 (1368-1644) erau învăţaţi să practice Wushu. La sfârşitul celui de-al 32-lea an al domniei Împăratului JiaJing 嘉靖 (1553), soldaţii călugări Shaolin au luat parte la bătăliile împotriva invadatorilor japonezi din sudul Chinei, acumulând multe merite. „Toti cei 400 de călugări din Templul Shaolin au abilităţi de Wushu formidabile”; „Pumnii şi bastoanele erau mânuite de parcă ar fi zburat în timpul antrenamentelor”; „Călugării Shaolin sunt cel mai bine cunoscuţi pentru tehnica lor de luptă cu bastonul” - sunt doar câteva dintre citatele unor personalităţi importante din acea vreme.

În timpul Dinastiei Qing 清朝 (1644-1911), locuitorii din jurul Templului Shaolin erau foarte activi în practicarea Wushu-ului, fapt care a sprijinit şi mai mult dezvoltarea acestei şcoli. Înăuntrul Templului, pentru antrenamente se folosea sala din spate, unde erau expuse diferite tipuri de arme. După sute de ani de antrenament şi practică, urmele loviturilor de picior pot fi văzute şi astăzi pe podea.

În al cincilea an al domniei Împăratului YongZheng 雍正 (1727), oamenilor de rând nu le era permis să practice Wushu. Totuşi, aceştia nu au putut fi opriţi să ajungă la Templul Shaolin, unde Wushu-ul se practica pe ascuns. În afară de Templul Shaolin de pe Muntele SongShan, au fost înfiinţate mai multe temple afiliate acestuia şi răspândite prin toată China, unde a început să se practice stilul Shaolin.

În apropierea Revoluţiei din anul 1911 împotriva Dinastiei Qing, artele marţiale Shaolin au suferit noi modificări. Cluburile de Wushu au început să se formeze în toată China, majoritatea dintre acestea adoptând ShaoLinQuan.

Şcoala Shaolin era foarte populară in societatea seculară, având o mulţime de adepţi. De-a lungul anilor, partea teoretică a fost îmbogăţită, iar tehnicile au fost perfecţionate pentru a forma un veritabil sistem de arte marţiale.

 

Caracteristici

 

Consistenţa este principala calitate a Şcolii Shaolin. Mişcările şi tehnicile sunt scurte, simple, succinte şi, în aceeaşi masură, versatile. În timpul luptei, practicanţii Shaolin avansează şi se retrag foarte rapid, având nevoie de foarte puţin spaţiu pentru a-şi executa tehnica, acest lucru fiind descris drept „luptă de-a lungul unei singure linii drepte”. Stilul Shaolin este foarte puternic şi rapid, cu multe schimbări de ritm, deviza ShaoLinQuan fiind: „duritatea pe primul loc, iar relaxarea pe cel de-al doilea”. În timpul loviturilor de pumn sau de palmă, palma este necesar să nu fie nici întinsă la maxim, dar nici îndoită, în încercarea de a îmbina forţa externă cu cea internă.

Templul Shaolin este împărţit în două ramuri principale: Chan (禅), cu trimitere la buddhism şi la dimensiunea religioasă, şi Quan (拳), care se referă la artele marţiale. Deşi par a fi două lucruri diferite, în Shaolin acestea nu sunt două discipline separate, călugării întotdeauna urmărind filozofia care rezultă din unificarea Chan cu Quan (禅拳合一, chan quan he yi). Dintr-un punct de vedere mai profund, Quan este considerat parte a Chan, aţa cum a spus un important călugăr Shaolin în ultimele momente ale vieţii sale: „Shaolin este Chan, nu Quan”.

Pe partea de Quan, conţinutul este foarte bogat, putând fi clasificat astfel:

Abilităţile de bază (基本功, jīběn gōng) cuprind rezistenţa, flexibilitatea şi echilibrul, care îmbunătăţesc capacitatea corpului în executarea menevrelor marţiale. În stilul Shaolin, flexibilitatea şi echilibrul sunt cunoscute ca „abilităţi ale copilăriei" (童子功, tóngzǐ gōng), şi sunt clasificate în 18 posturi.

Meditaţia (气功, qìgōng) este internă (内, nèi), cu referire la meditaţia în stare de repaus, şi externă (外, wài), cu referire la metodele de meditaţie dinamică, precum „Exerciţiul celor 4 părţi” (四段功, si duan gong), „Cele 8 piese de brocart” (八段锦, bā duàn jǐn) sau „Manualul  schimbării muşchilor” (易筋经, yì jīn jīng). Totodată, meditaţia Qigong conţine cele 72 de arte formate din 36 de exerciţii soft qigong şi 36 de exerciţii hard qigong.

Abilităţile de luptă (拳法, quánfǎ) includ diferite forme cu mâna goală, cu arma sau combinaţii între cele două şi aplicaţiile lor marţiale (散打, sàndǎ).

 

Asemeni sistemelor obişnuite de arte marţiale chinezeşti, în Shaolin tehnicile de luptă erau predate prin secvenţe de forme (套路, tàolù). Formele apropiate ca tehnică erau grupate două câte două şi considerate a fi parte a aceluiaşi stil („sub-stil” ar fi o denumire adecvată), fiind numite, de obicei, forma cea mică şi forma cea mare. Mai târziu, au apărut şi anumite stiluri cu o singură formă.

Shaolin Kung Fu are mai mult de câteva sute de stiluri, existând mărturii scrise cu privire la mai mult de o mie de stiluri, ceea ce face din Shaolin cea mai mare şcoală de arte marţiale din întreaga lume. În Dinastia Qing, călugării Shaolin au ales 100 dintre cele mai bune stiluri de ShaoLinQuan, după care, au selectat cele mai faimoase 18 dintre acestea. Totuşi, fiecare linie de călugări Shaolin şi-a ales propriile stiluri. Fiecare stil are metode unice de luptă (散打, san da) şi de menţinere a sănătăţii prin una sau mai multe forme. Călugării Shaolin stăpânesc un număr precis de stiluri şi de arme. Cele mai faimoase stiluri de Shaolin Kung Fu sunt următoarele:

  • „18 mâini ale Arhat-ului” (罗汉十八手, luóhàn shíbā shǒu), cunoscut ca fiind cel mai vechi stil Shaolin;

  • „Stilul potopului” (洪拳, hóngquán), cu forma cea mică (小洪拳, xiǎo hóngquán) cunoscută ca fiul tuturor stilurilor, şi forma cea mare (大洪拳, dà hóngquán) cunoscută ca mama tuturor stilurilor;

  • „Stilul exploziv” (炮拳, pàoquán), cunoscut ca regele tuturor stilurilor;

  • „Stilul mâinilor care pătrund” (通臂拳, tōngbìquán);

  • „7 stele & Îndelunga Păzire a Inimii şi Poarta Minţii” (七星 & 长护心意门拳, qī xīng & cháng hù xīn yì mén quán);

  • „Stilul florii de prun” (梅花拳, méihuāquán);

  • „Faţă în faţă şi Soarele luminos”  (朝&昭 阳拳, cháo & zhāo yáng quán);

  • „Stilul Arhat-ului” (罗汉拳, luóhànquán),  cunoscut drept cel mai reprezentativ stil;

  • „Stilul de Aur” (金刚拳, jīn'gāngquán);

  • „Stilul de anvergură al Îmăratului” (太祖长拳, tàizǔ chángquán), cunoscut drept cel mai graţios stil;

  • „Stilul celor 6 Potriviri” (六合拳, liùhéquán);

  • „Stilul lin” (柔拳, róuquán);

  • „Stilul Minţii” (心意拳, xīnyìquán);

  • „Stiluri imitative” (象形拳, xiàngxíngquán), care includ Dragonul, Tigrul, Leopardul, Vulturul, Maimuta, Călugăriţa, Şarpele, Broasca şi multe altele;

  • Stilul Beţivului” (醉拳, zuìquán)​​.

 

Bastonul Shaolin 少林棍

Călugării Shaolin au practicat forma cu mâna goală şi forma cu bastonul de mii de ani. Cuvântul „călugăr” este sinonim cu pacea, compasiunea, armonia, inteligenţa, şi, pe lângă toate acestea, cu marea responsabilitate în privinţa oamenilor, în încercarea de a-i ajuta pe ceilalţi, de a le împărtăşi filozofia şi de a le înţelege suferinţa. Acesta este motivul pentru care călugării Shaolin, atunci când trebuiau să lupte sau să meargă la razboi pentru a opri violenţa, evitau să folosească arme care puteau foarte uşor să omoare, cum ar fi săbii, paloşe sau suliţe. În schimb, foloseau Chin Na (tehnici de prindere şi de blocare a adversarului), Dian Xue (tehnici de presare a arterelor şi a punctelor specifice, care lăsau inamicul inconştient) sau, în cazuri extreme, bastonul. Aceştia sperau că, atunci când se va trezi, oponentul va realiza că lupta nu era necesară şi va înţelege că a-i omorî pe alţii este un lucru rău. Călugării spuneau că cel căzut va realiza că lupta este nefolositoare şi va învăţa din acest lucru, devenind o persoană mai bună.

Bastonul Shaolin devenise un instrument foarte obişnuit. Când călugării călătoreau, nu cărau arme cu ei, bastonul fiind un obiect bun pentru a înlătura obstacolele din cale, pentru a sări peste un râu sau pentru a putea fi folosit drept sprijin când oboseau. Fiecare stil are modurile lui de a-şi îmbunătăţi tehnicile, arătându-i practicantului calea pentru a progresa.

Antrenamentul cu bastonul ajuta practicantul să îşi dezvolte sentimentul spaţiului şi a ceea ce se afla în jurul lui, fiind o armă care se mişcă în toate direcţiile. Suliţa, de exemplu, în mod contrar, merge doar în linie dreaptă. Se spune, de altfel, şi despre paloş că atunci când foloseşte doar unul singur, practicantul trebuie să fie atent la mâini, dar când foloseşte două, trebuie să aibă grijă de coate. Cu toate că aceste arme se folosesc şi în Shaolin, bastonul este cea mai populară armă, considerată armă de bază. Multe dintre mişcări profită de calităţile lui, ca faptul că poate fi ţinut din orice parte a sa şi poate fi folosit în toate direcţiile, acest lucru permiţându-i practicantului să domine pe o rază mai mare de acţiune. De asemenea, cu toate că nu este ascuţit precum o sabie sau o suliţă, o lovitură directă, executată ca cea de suliţă, poate să fie la fel de puternică.

Conform zicalei „Ochii pot vedea în 6 direcţii, dar urechile pot auzi în 8”, la un anumit nivel, nu mai este nevoie să vezi tot ce se află în jurul tău, însă simţurile se dezvoltă suficient pentru a fi conştient de ceea ce se află lângă tine. În multe forme şi exerciţii cu bastonul, există o parte în care practicanţii trebuie să mişte bastonul elegant în 8 direcţii diferite, rotindu-l cu putere şi dexteritate. Mulţi oameni cred că aceste exerciţii sunt făcute doar pentru a arăta spectaculos, dar fiecare mişcare este acolo pentru un motiv anume.

Mişcările bastonului au dat naştere şi câtorva legende. Se spune că, atunci când roteşti bastonul foarte rapid, cu mişcări exacte, poţi crea un fel de scut care te protejează. Deoarece bastonul se mişcă atât de rapid în toate direcţiile, nu există şanse ca cineva să treacă de aceste blocaje fără a fi lovit. Se mai spune că, pe vremuri, chiar dacă inamicii aruncau pietre sau obiecte pentru a-i ataca pe călugări, nu puteau să-i nimerească deoarece tot ce aruncau era respins de rotaţia bastonului. Există o zicală potrivit căreia nici vântul, nici ploaia nu pot trece de baston. Legendele spun că nu puteai să arunci cu apă într-un călugăr Shaolin, deoarece acesta o respingea. Această convingere sau filozofie este exact ceea ce un practicant trebuie să aibă în minte în timp ce se antrenează. Întotdeauna trebuie să încerci să îţi depăşeşti limitele, punându-ţi drept obiectiv ceea ce pare de neatins. Această provocare constantă este ceea ce conferă maiestria bastonului.

Contact

0722594065

scoaladeartemartiale@gmail.com

Strada Sfânta Vineri nr. 24, etaj 1, 030205

Piața Unirii, București

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now