top of page

 
Sistemul Shàolín
少林拳
​

Shàolín Kung Fu este unul dintre cele mai vechi, cele mai complexe şi cele mai faimoase sisteme de Wushu. Combină budismul, artele marţiale și medicina tradițională, dezvoltându-se la Templul Shàolín din provincia Henan, pe parcursul istoriei sale de 1500 de ani. O vorbă populară din folclorul chinezesc legată de acest stil spune că „Toate artele marţiale de sub cer provin din Shàolín”, acest lucru indicând influenţa stilului Shàolín asupra celorlalte arte marţiale.

​

Fondarea și Sosirea lui Bodhidharma (Secolele V - VI)

​

Shàolínquán îşi are originea în Templul Shàolín de pe Muntele Sōngshān, în provincia Henan, preluând numele Templului. Potrivit datelor istorice, Templul Shàolín a fost construit în timpul Dinastiei Wei de Nord 北魏朝 (386–535), în al 19-lea an de domnie al Împăratului Xiàowén 孝文 (495), fiind unul dintre cele mai faimoase temple vechi ale Chinei. În perioada respectivă, Templul Shàolín avea un număr mare de călugări în incintele sale, mulţi dintre aceştia venind din societatea seculară şi cunoscând anumite tehnici de arte marţiale. În timp, învăţându-se şi ajutându-se reciproc pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile, aceştia au acumulat experientă şi şi-au dezvoltat treptat tehnicile marţiale.

shaolinquan

​

Fondatorul stilului Shàolín se spune că ar fi fost un calugăr indian, pe nume Bodhidharma. Acesta a fost un prinț indian (provenind, se crede, din dinastia Pallava) care a renunțat la drepturile sale regale pentru a deveni călugăr budist. El aparținea școlii Mahayana și a călătorit spre China cu misiunea de a transmite învățătura Budismului Chan (care va deveni cunoscut sub numele de Zen în Japonia).

​

A ajuns în sudul Chinei în jurul anului 520 d.Hr. și a avut o întâlnire celebră, dar eșuată, cu Împăratul Wu din dinastia Liang. Împăratul se mândrea cu templele construite, însă Damo i-a spus direct că faptele sale nu au nicio valoare spirituală dacă mintea nu este iluminată. Neînțeles, Damo a plecat spre nord, traversând fluviul Yangtze (legenda spune că pe un singur fir de trestie).

​

Când a ajuns la Templul Shàolín, situat pe muntele Sōng, a găsit o comunitate de călugări care se concentrau exclusiv pe studiul intelectual al textelor sacre. Damo a considerat că acest lucru este insuficient.

​

Pentru a demonstra importanța disciplinei mentale absolute, el s-a retras într-o peșteră de deasupra templului, unde a practicat „Privirea peretelui” (Bìguān 壁觀). De aici vine legenda că a rămas în peșteră timp de 9 ani pentru a medita, fără să vorbească. Concentrarea sa a fost atât de intensă, încât umbra sa s-a imprimat permanent în piatra peșterii. Într-un moment de oboseală, se zice că Damo ar fi ațipit. Furios pe slăbiciunea sa, și-a tăiat pleoapele pentru a nu mai închide ochii niciodată. Acolo unde pleoapele au atins pământul, au răsărit primele plante de ceai, oferind călugărilor o băutură care să-i ajute să rămână vigilenți.

​

Când Damo s-a întors în sfârșit în templu, a observat că discipolii săi erau extrem de slăbiți fizic din cauza lipsei de mișcare și a orelor lungi de nemișcare meditativă. El a concluzionat: „Corpul este vasul spiritului; dacă vasul este spart, spiritul nu poate fi reținut.” Pentru a remedia acest lucru, le-a predat trei seturi de exerciții care au devenit pilonii Kung Fu-ului Shàolín:

​

  • Yìjīn Jīng (易筋经) - Transformarea Tendoanelor: Un sistem de exerciții izometrice și de stretching menit să transforme corpul slab într-unul de "oțel și mătase". Se concentrează pe întărirea ligamentelor și tendoanelor, nu doar a mușchilor.

  • Xǐ Suǐ Jīng (洗髓经) - Spălarea Măduvei: Exerciții interne menite să curețe sistemul imunitar.

  • Shíbā Luóhàn Shǒu (十八羅漢手) - Cele 18 Mâini ale lui Luohan: O serie de 18 mișcări de bază (lovituri, blocaje, eschive). Acestea au fost primele tehnici propriu-zise de autoapărare, inspirate parțial din mișcările animalelor și parțial din tehnicile de luptă indiene (Vajramushti).

​

Cea mai mare contribuție a lui Bodhidharma nu au fost loviturile de pumn, ci conceptul. El a integrat mișcarea fizică în practica religioasă. Exercițiile nu erau făcute pentru a câștiga ceva, ci ca o formă de meditație activă, iar învățătura sa spunea că un călugăr trebuie să fie capabil să se protejeze pe sine și pe cei slabi, dar fără a iniția niciodată un conflict.

​

Deși tradiția îi atribuie lui Bodhidharma totul, istoricii moderni sugerează că artele marțiale existau deja în China (practicate de militari). Călugării Shàolín, mulți dintre ei fiind foști soldați retrași la mănăstire, au combinat probabil tehnicile lor de luptă cu exercițiile de respirație aduse de Bodhidharma. Totuși, simbolic, Bodhidharma rămâne cel care a dat sufletul și filozofia acestui stil: o cale spre iluminare prin sudoare, disciplină și forță interioară.

​

shaolin01

 

Epoca de Aur: „Călugării Războinici” (Dinastia Tang)

​

În timpul Dinastiei Qi de Nord 北齊朝 (550-577), călugării Shàolín puteau să ridice sute de kilograme, fiind foarte îndemânatici în artele marţiale şi în călărie.

​

Aproape de sfărşitul Dinastiei Sui 隋朝 (581-618), China era divizată între Lǐ Shìmín (世民), regele statului Qin, și Wáng Shìchōng (王世充), împăratul autodeclarat al statului Zheng, care capturase teritoriile din jurul muntelui Song și instalase o garnizoană chiar pe pământurile templului. În anul 621 d.Hr., un grup de 13 călugări (conduși, conform tradiției, de starețul Zhan Ju) au orchestrat un atac surpriză. Ei au reușit să-l captureze pe nepotul lui Wang Shichong și să livreze victoria armatei lui Lǐ Shìmín.

​

După încoronarea lui Lǐ Shìmín ca prim împarat al Dinastiei Tang 唐朝 (618–907), acesta i-a răsplătit pe cei ce l-au urmat pentru meritele şi contribuţia lor. Templul Shàolín a fost recompensat cu pământ şi bani pentru a-şi extinde complexul de temple, împăratul chiar trimițând în anul 728 o stelă de piatră (care poate fi văzută și astăzi la templu) în care lăuda curajul călugărilor și pe care este inscripționat „Primul Templu sub Cer”. Totodată, Shàolín a primit permisiunea oficială de a menține un corp permanent de 500 de călugări războinici, care acţionau ca militari pe timp de război şi drept călugări pe timp de pace.  Aceasta a fost singura mănăstire din istoria Chinei care a avut dreptul legal de a deține o forță armată proprie. O altă legendă celebră spune că, datorită efortului fizic intens necesar luptei, împăratul le-a acordat dispensa de a consuma produse interzise în mod normal budiștilor. Deși mulți călugări au rămas vegetarieni, acest mit subliniază excepționalismul lor.

​

În această perioadă, Kung Fu-ul Shàolín a încetat să fie doar un set de exerciții de sănătate și a devenit un sistem de luptă sofisticat. Deoarece budismul interzice vărsarea de sânge, călugării s-au specializat în bastonul de lemn. În timpul dinastiei Tang, tehnica bastonului Shàolín a devenit legendară, fiind considerată cea mai eficientă metodă de luptă împotriva adversarilor înarmați cu săbii sau sulițe. Antrenamentul a devenit riguros și ierarhizat. Călugării nu mai învățau doar tehnici individuale, ci și strategii de unitate, formații de luptă și tactici de gherilă montană.

​

Sub dinastia Tang, Templul Shàolín a servit ca un „gardian” al regiunii centrale. Împărații Tang vedeau în călugări o forță de rezervă loială care putea menține ordinea în provincia Henan fără a necesita costurile unei armate imperiale regulate. Se spunea în acele timpuri că "un singur călugăr Shàolín valorează cât zece soldați obișnuiți". Templul a devenit imens, cu sute de săli și mii de călugări, fiind un centru cultural unde poeții, filozofii și generalii se întâlneau pentru a discuta despre Chan (Zen) și arta războiului.

​

Rafinarea și Expansiunea (Dinastiile Ming și Qing)

​

Toţi călugării Shàolín din timpul Dinastiei Ming 明朝 (1368-1644) erau învăţaţi să practice arte marțiale. În această perioadă, bastonul a fost ridicat la rang de artă supremă. Marele general Qī Jìguāng (戚继光) a inclus tehnicile Shaolin în manualele sale militare, recunoscând că „bastonul Shàolín este fundamentul tuturor artelor marțiale”. Călugării considerau că bastonul este o extensie a corpului lor, preferându-l pentru că permitea neutralizarea adversarului fără a-l ucide (conform preceptele budiste).

​

La sfârşitul celui de-al 32-lea an al domniei Împăratului Jiājìng 嘉靖 (1553), coastele Chinei au fost devastate de pirații japonezi (Wokou), iar Guvernul Ming a decis să apeleze la călugării Shàolín. Aproximativ 120 de călugări războinici au înfrânt o forță mult mai mare de pirați, folosind bastoane de fier și tehnici de luptă în grup. Această implicare militară a dus la o expansiune a templului, acesta primind fonduri uriașe pentru reconstrucție și extinderea sălilor de antrenament.​

 ​

În timpul Dinastiei Qing 清朝 (1644-1911), locuitorii din jurul Templului Shàolín erau foarte activi în practicarea artelor marțiale chinezești, fapt care a sprijinit şi mai mult dezvoltarea acestei şcoli. Înăuntrul Templului, pentru antrenamente se folosea sala din spate, unde erau expuse diferite tipuri de arme. După sute de ani de antrenament şi practică, urmele loviturilor de picior pot fi văzute şi astăzi pe podea.

​

shaolin04


Totuși, atunci când manciurienii (dinastia Qing) au cucerit China, Templul Shàolín a devenit un simbol al rezistenței etnice. Mulți generali Ming s-au refugiat la mănăstire, călugărindu-se pentru a scăpa de execuție, dar continuând să plănuiască răsturnarea noii dinastii.

​

Pe lângă templul principal din Nord (Henan), se spune că a existat și un Templul Shàolín de Sud (probabil în provincia Fújiàn 福建). Din cauza faptului că acesta ar fi fost centrul rezistenței anti-Qing, Guvernul Qing, temându-se de puterea călugărilor, a ordonat arderea templului. Legenda spune că doar cinci călugări au supraviețuit masacrului. Ei s-au împrăștiat în sudul Chinei și au fondat societăți secrete (precum Triadele sau Societatea Cerului și Pământului) și stilurile de Kung Fu sudice. Așadar, persecuția din timpul dinastiei Qing a forțat „exportul” cunoștințelor marțiale din mănăstire către publicul larg:

​

  • Shaolinul de Nord: A rămas caracterizat prin mișcări largi, salturi acrobatice și lovituri de picior spectaculoase (profitând de spațiile deschise și terenul muntos).

  • Shaolinul de Sud: S-a adaptat spațiilor înguste din sud și luptei pe bărci. Accentul s-a mutat pe forța brațelor, poziții foarte joase și lovituri scurte, explozive (originea stilurilor precum Wing Chun, Hung Gar sau Choi Li Fut).
     

Dacă în perioada Ming bastonul era „regele”, în perioada Qing, din cauza interdicțiilor imperiale de a purta arme, călugării și rebelii au rafinat lupta cu mâna goală. Au apărut stilurile de imitație a animalelor în formele lor complexe pe care le cunoaștem astăzi.
 

Declinul și Distrugerea din 1928
 

După căderea Dinastiei Qing în 1911, China s-a prăbușit într-un haos total. Puterea centrală a dispărut, iar țara a fost împărțită între generali rivali, cunoscuți sub numele de Lorzii Războiului. Templul Shaolin, situat strategic în provincia Henan, s-a trezit prins la mijlocul conflictelor dintre acești tirani militari. Templul nu mai era sub protecția imperială, iar călugării au fost forțați să se înarmeze din nou (inclusiv cu arme de foc) pentru a proteja satele din jur de bandiți și de armatele de mercenari.
 

În 1928, un lord al războiului pe nume Fán Zhōngxiù (樊钟秀) a folosit Templul Shàolín ca punct de comandă și bază militară. Fan era un simpatizant al Partidului Naționalist și un prieten al templului. Rivalul său, generalul Shí Yǒusān 石友三 (care servea sub comanda lui Féng Yùxiáng 冯玉祥), a lansat o ofensivă pentru a captura regiunea. După o luptă scurtă, Fán Zhōngxiù a fost învins și s-a retras, lăsând templul vulnerabil în fața trupelor lui Shí Yǒusān.

​

Răzbunarea lui Shí Yǒusān a fost disproporționată și brutală. În loc să ocupe templul, el a ordonat distrugerea lui totală, considerându-l un cuib de rebeli. Soldații au stropit clădirile cu kerosen și au dat foc complexului, iar incendiul a fost atât de vast încât a ars timp de 40 de zile. Majoritatea sălilor principale, inclusiv faimoasa Sală a celor 500 de Luohani, au fost făcute cenușă. Cea mai mare tragedie a fost arderea Bibliotecii Templului. Sute de manuscrise antice despre artele marțiale, tratate de medicină tradițională, jurnale istorice ale mănăstirii și scripturi budiste unice au fost pierdute pentru totdeauna. Ceea ce știm astăzi despre tehnicile vechi Shàolín provine parțial din fragmentele salvate de călugării care au fugit sau din tradiția orală.

​

După 1928, Templul Shàolín a devenit o ruină. Puținii călugări care au supraviețuit au părăsit muntele Sōng. Unii s-au întors în satele lor, alții au plecat în Taiwan, Hong Kong sau Asia de Sud-Est. Kung Fu-ul Shàolín „pur” a supraviețuit în această perioadă nu în templu, ci prin familiile de la baza muntelui (precum satul Dēngfēng 登封), unde maeștrii au continuat să predea în secret. Câteva decenii mai târziu, în timpul Revoluției Culturale (anii '60-'70), templul a fost din nou atacat de Gărzile Roșii, care i-au bătut pe ultimii călugări rămași și au distrus statuile budiste, considerându-le simboluri ale „vechii lumi”.

​

Renașterea Modernă
 

În 1982, filmul „The Shaolin Temple”, care a reprezentat debutul lui Jet Li, a devenit un fenomen global, determinând guvernul chinez să investească în restaurarea templului ca obiectiv turistic și cultural. Este unul dintre cele mai rare momente din istorie când un singur film a schimbat destinul unei religii și al unei moșteniri culturale. Filmul „The Shaolin Temple” (1982) nu a fost doar o producție de succes, ci „motorul” care a scos Templul Shàolín din ruine și l-a plasat pe harta mondială.

​

Înainte de 1982, Templul Shàolín era aproape o fantomă. După incendiul din 1928 și rigorile Revoluției Culturale, la mănăstire mai trăiau doar câțiva călugări bătrâni (se spune că mai erau vreo 10-12), care supraviețuiau cultivând un mic petic de pământ printre zidurile înnegrite de fum. Guvernul chinez nu acorda nicio importanță locului.

​

Regizorul Chang Hsin-yen a luat o decizie revoluționară pentru acea vreme: în loc să folosească actori de la Beijing care „mimau” lupta, a distribuit campioni reali de Wushu. Pe atunci un tânăr campion național de Wǔshù de 17 ani, Jet Li (Lǐ Liánjié 李连杰) a devenit instantaneu un idol. Filmul a fost turnat chiar la Templul Shàolín. Telespectatorii au văzut pentru prima dată (chiar dacă în stare de degradare) poarta originală a templului și faimoasa „Pădure de Pagode”. În China, biletele s-au vândut la un preț derizoriu, dar filmul a fost vizionat de peste 500 de milioane de oameni. Se spune că tinerii fugeau de acasă și lăsau bilete părinților: „Mă duc la Shàolín să învăț Kung Fu”.

​

Succesul filmului a pus guvernul chinez într-o situație neașteptată. Mii de turiști și entuziaști au început să sosească pe muntele Sōng, găsind însă doar niște bătrâni într-un templu dărâmat. Realizând potențialul turistic și de imagine, statul chinez a început imediat restaurarea clădirilor arse în 1928. Guvernul i-a căutat pe maeștrii care se retrăseseră în sate sau la ferme pentru a-i aduce înapoi să predea oficial și să reînființeze „Corpul de Călugări Războinici”. Orașul de la baza muntelui, Dēngfēng, s-a transformat dintr-un sat sărac în „capitala mondială a Kung Fu-ului”, găzduind astăzi peste 80 de școli private cu peste 60.000 de elevi.
 

Odată cu reconstrucția fizică, a apărut nevoia unei conduceri moderne. În 1999, Shì Yǒngxìn (释永信) a devenit stareț. El este o figură controversată, fiind supranumit „Starețul CEO”. El a înregistrat marca „Shaolin”, a început să dea în judecată companiile care foloseau numele fără permisiune și a deschis centre Shàolín în toată lumea (inclusiv în Europa și SUA). Astăzi, Templul Shàolín este complet restaurat și arată mai strălucitor ca oricând în istoria sa de 1.500 de ani.

​

shaolin02

​​

Caracteristici

 

Consistenţa este principala calitate a Şcolii Shàolín. Mişcările şi tehnicile sunt scurte, simple, succinte şi, în aceeaşi masură, versatile. În timpul luptei, practicanţii Shaolin avansează şi se retrag foarte rapid, având nevoie de foarte puţin spaţiu pentru a-şi executa tehnica, acest lucru fiind descris drept „luptă de-a lungul unei singure linii drepte”. Stilul Shàolín este foarte puternic şi rapid, cu multe schimbări de ritm, deviza Shàolínquán fiind: „duritatea pe primul loc, iar relaxarea pe cel de-al doilea”. În timpul loviturilor de pumn sau de palmă, palma este necesar să nu fie nici întinsă la maxim, dar nici îndoită, în încercarea de a îmbina forţa externă cu cea internă.

​

Templul Shàolín este împărţit în două ramuri principale: Chán (禅), cu trimitere la buddhism şi la dimensiunea religioasă, şi Quán (拳), care se referă la artele marţiale. Deşi par a fi două lucruri diferite, în Shaolin acestea nu sunt două discipline separate, călugării întotdeauna urmărind filozofia care rezultă din unificarea Chán cu Quán (禅拳合一, chán quán hé yī). Dintr-un punct de vedere mai profund, Quán este considerat parte a Chán, așa cum a spus un important călugăr Shàolín în ultimele momente ale vieţii sale: „Shàolín este Chán, nu Quán”.​

​

Shàolín Kung Fu are mai mult de câteva sute de stiluri, existând mărturii scrise cu privire la mai mult de o mie de stiluri, ceea ce face din Shàolín cea mai mare şcoală de arte marţiale din întreaga lume. În Dinastia Qing, călugării Shàolín au ales 100 dintre cele mai bune stiluri de Shàolínquán, după care, au selectat cele mai faimoase 18 dintre acestea. Totuşi, fiecare linie de călugări Shàolín şi-a ales propriile stiluri. Fiecare stil are metode unice de luptă (散打, Sǎndǎ) şi de menţinere a sănătăţii prin una sau mai multe forme. Călugării Shàolín stăpânesc un număr precis de stiluri şi de arme.

​

Shàolín qī shí èr yì (少林七十二艺) - Cele 72 de Arte Secrete ale Shaolin

​​

Cele 72 de Arte Secrete ale Shàolín reprezintă chintesența antrenamentului extrem. Acestea nu sunt doar tehnici de luptă, ci metode de a forța limitele biologiei umane.

​

Conform tratatelor vechi păstrate la templu, stăpânirea chiar și a câtorva dintre aceste arte îi oferea unui călugăr abilități care păreau magice în ochii observatorilor. Ele sunt împărțite în tehnici Hard (Yang), Soft (Yin), interne și externe.

​

Pentru fiecare artă „dură”, templul avea o rețetă de ierburi medicinale. După ce își loveau mâinile sau capul de piatră, călugării își înmuiau membrele în poțiuni care stimulau regenerarea osoasă și circulația sângelui. Fără aceste loțiuni, antrenamentul ar fi dus la paralizie sau necroză. Aceste 72 de arte sunt motivul pentru care, în legende, se spune că un călugăr Shàolín este „făcut din fier și mișcările sale sunt ca vântul”.

​

shaolin03

​​​

Este important de menționat că, de-a lungul secolelor, listele pot varia ușor în funcție de manuscrise, însă cea mai acceptată variantă este cea compilată în 1934 de Jin Jing Zhong, care a documentat tehnicile păstrate la templu.

​

I. Artele Forței și Condiționării (Yang/Hard): Acestea se concentrează pe transformarea corpului într-o armă sau într-un obiect indestructibil.

  1. Yi Zhi Jin Gong (一指金功)– Arta unui singur deget (starea în deget sau lovirea cu el).

  2. Er Zhi Chan (二指禅)– Meditația în două degete.

  3. Tie Sha Zhang (铁沙掌) – Palma de fier (lovirea cu palma întărită).

  4. Tie Tou Gong (铁头功)– Capul de fier (spargerea obiectelor cu capul).

  5. Tie Bu Shan (铁布衫) – Cămașa de fier (rezistența corpului la tăieturi și lovituri).

  6. Jin Zhong Zhao (金钟罩)– Clopotul de aur (imunitate totală la lovituri).

  7. Tie Bi Gong (铁臂功) – Brațul de fier.

  8. Tie Tui Gong (铁腿功) – Piciorul de fier.

  9. Tie Zhang Gong (铁掌功) – Palma de fier (varianta pentru tăierea obiectelor).

  10. Tie Zhi Gong (铁指功) – Degetele de fier (pentru smuls sau înțepat).

  11. Tie Dan Gong (铁蛋功) – Testiculele de fier (rezistența în zona inghinală).

  12. Xuan Kong Quan (悬空拳) – Pumnul golului (lovirea de la distanță prin unda de șoc a aerului).

  13. Pai Da Gong (排打功)– Arta lovirii și a rezistenței la șoc.

  14. Jin Gang Zhang (金刚掌) – Palma de diamant.

  15. Pa Shan Hu (爬山虎)– Tigrul care urcă muntele (întărirea degetelor și a antebrațelor).

  16. Zhi Tou Tan (指头弹) – Lovitura cu degetul prin pocnire.

  17. He Pan Zhang (合盘掌) – Palma ca o potcoavă.

  18. Yi Zhi Chan Gong (一指禅功)– Meditația Zen într-un deget.

  19. Tie Sao Zhou (铁扫帚) – Mătura de fier (măturarea adversarului cu forța tibiei).

  20. Zhan Bang Gong (展翅功) – Arta stâlpului de luptă.

​

II. Artele Agilității și Echilibrului (Qing Gong): Focusul este pe sfidarea gravitației și pe controlul absolut al greutății corporale.

  1. Qing Gong (轻功) – Arta ușurării corpului (mersul pe suprafețe fragile).

  2. Fei Zhan Bi (飞檐走壁) – Alergarea pe pereți.

  3. Xue Shang Fei (雪上飞) – Alergarea pe zăpadă fără a lăsa urme.

  4. Lu Shang Fei (陆地飞行术) – Alergarea pe iarbă/frunziș.

  5. Chuan Chuang Gong (穿窗功) – Trecerea prin ferestre/spații înguste cu viteză.

  6. Mei Hua Zhuang (梅花桩) – Stâlpii florii de prun (lupta pe piloni înalți).

  7. Ba Wang Kan (霸王杠) – Arta echilibrului pe obiecte ascuțite.

  8. Ti Jin Jue (提斤劲)– Ridicarea greutății proprii prin degete.

​

III. Artele de Prindere și Presiune (Chin Na): Tehnici de manipulare a articulațiilor și a punctelor vitale.

  1. Ying Zhao Gong (鹰爪功) – Gheara vulturului.

  2. Long Zhao Gong (龙爪功)– Gheara dragonului.

  3. Hu Zhao Gong (虎爪功) – Gheara tigrului.

  4. Chan Si Gong (缠丝功)– Arta înfășurării firului de mătase.

  5. Dian Xue (点穴)– Lovirea punctelor de presiune.

  6. Nie Zhi Gong (捏指功)– Arta strivirii cu degetele.

​

IV. Artele Forței Externe (Obiecte și Greutăți): Folosirea instrumentelor pentru a crește puterea musculară explozivă.

  1. Qian Jin Zha (千斤闸) – Presa de o mie de kilograme.

  2. Shi Suo Gong (石锁功) – Arta lacătelor de piatră (echivalentul kettlebell-ului modern).

  3. Tie Niu Gong (铁牛功) – Forța taurului de fier.

  4. Da Hong Quan (大洪拳) – Marele pumn roșu (antrenament de forță brută).

  5. Mo Pan Gong (磨盘功) – Învârtirea pietrei de moară.

  6. Shi Zhu Gong (石柱功) – Ridicarea stâlpilor de piatră.

  7. Wai Qi Zhan (外气斩)– Tăierea cu energia externă.

​

V. Artele Interne și de Sensibilitate (Yin/Soft): Antrenarea respirației, a auzului și a vederii.

  1. Nei Zhuang Gong (内壮功) – Întărirea organelor interne.

  2. Rou Gu Gong (柔骨功) – Arta oaselor moi (flexibilitate extremă, ca de gumă).

  3. Bi Xi Gong (闭气功) – Oprirea respirației sub apă sau în condiții grele.

  4. Ye Yan Gong (夜眼功) – Vederea nocturnă.

  5. Shun Feng Er (顺风耳) – Urechea care ascultă vântul (auz hiper-dezvoltat).

  6. Mian Zhang Gong (棉掌功) – Palma de bumbac (lovitură moale cu efect intern).

  7. Yi Jin Jing (易筋经) – Metoda transformării tendoanelor.

  8. Xi Sui Jing (洗髓经) – Metoda curățării măduvei.

  9. Tai Ji Quan (太极拳) – Pumnul supremului ultim)

​

VI. Alte Arte Specifice

  1. Ting Jin (听劲) – Arta ascultării forței adversarului.

  2. Gun Fa (棍法)– Măiestria bastonului.

  3. Bao Shu Gong (抱树功) – Smulgerea copacului (îmbrățișarea și ridicarea trunchiurilor).

  4. Tan Zhi Gong (弹指功) – Proiectarea degetului (ca un resort).

  5. Ba Bu Tou (八步头) – Cei opt pași ai morții (tehnică de deplasare).

  6. Zhu Quan Gong (竹圈功) – Pumnul de bambus.

  7. Shuai Jiao (摔跤)– Trântă/lupte.

  8. Zhi Tou Gong (指头功) – Întărirea vârfurilor degetelor.

  9. Ma Bu Gong (马步功) – Stăpânirea poziției călărețului.

  10. Luohan Gong (罗汉功) – Artele celor 18 Luohan.

  11. Bi Zi Gong (臂子功) – Arta brațului de barieră.

  12. Shao Lin Wu Xing (少林五形) – Cele 5 forme de animale.

  13. Jie Quan (截拳) – Pumnul care interceptează.

  14. An Qi (暗器) – Arta armelor ascunse (aruncarea acelor, monedelor).

  15. Tang Lang Quan (螳螂拳) – Stilul Călugăriței.

  16. Zui Quan (醉拳) – Pumnul Bețivului (metode de dezechilibru controlat).

  17. He Gong (鹤功) – Stilul Cocorului.

  18. She Gong (蛇功) – Stilul Șarpelui.

  19. Hou Gong (猴功) – Stilul Maimuței.

  20. Di Tang Quan (地躺拳) – Lupta la sol și acrobațiile.

  21. Qi Gong San Shou (气功散手)– Lupta liberă folosind energia.

  22. Shen Fa (身法) – Arta mișcării întregului corp ca un tot unitar.

​

Multe dintre aceste arte sunt considerate astăzi periculoase sau imposibil de realizat fără un maestru și fără medicina tradițională Shàolín pentru recuperare. Ele reprezintă un ideal de perfecțiune fizică la care călugării aspirau de-a lungul întregii vieți.

​

shaolin06

​

Cele 18 Arme Legendare

​

În tradiția Shàolín, se vorbește simbolic despre „Cele 18 Arme Legendare” (Shíbābān Wǔyì 十八般武艺). Această listă a evoluat de-a lungul secolelor, de la unelte agricole transformate în arme, până la instrumente sofisticate de război.

​

1. Cele „Patru Arme Majore”: Acestea sunt armele fundamentale pe care orice elev trebuie să le stăpânească înainte de a trece la specializări.

  • Bastonul (Gùn- 棍): Numit „Tatăl tuturor armelor”. Este arma iconică Shaolin, simbol al milei (nu are tăiș). Se bazează pe lovituri rapide, măturări și blocaje circulare.

  • Sabia Lată (Dāo - 刀): „Mareșalul tuturor armelor”. Este o sabie cu un singur tăiș, folosită pentru tăieri agresive și tehnici de despicare. Mișcările ei sunt puternice și rapide ca un tigru.

  • Sabia Dreaptă (Jiàn - 剑): „Gentleman-ul armelor”. O sabie cu două tăișuri, subțire și flexibilă. Necesită o precizie extremă, fiind axată pe împunsături și tăieri fine, asemănătoare mișcărilor unui dragon sau phoenix.

  • Sulița (Qiāng - 枪): „Regele tuturor armelor”. Este o armă de distanță lungă. Tehnica se concentrează pe vârful suliței care „dansează” ca o limbă de șarpe, fiind extrem de greu de parat.

 

2. Arme Lungi (Arme de distanță): Erau folosite istoric pe câmpul de luptă pentru a ține la distanță adversarii călare sau grupuri mari de atacatori.

  • Carcasa de Aur / Furca de vânătoare (Chā - 叉): O furcă cu trei dinți, folosită inițial pentru vânătoare, apoi adaptată pentru a bloca și captura armele inamicului.

  • Semiluna / Sulița Călugărului (Yuèyáchǎn - 月牙铲): Una dintre cele mai faimoase arme. Are la un capăt o lopată (folosită simbolic pentru a îngropa morții găsiți pe drum) și la celălalt o semilună pentru agățat și tăiat.

  • Toporul Mare (Dà fǔ - 大斧): O armă grea care necesită o forță fizică imensă, folosită pentru a zdrobi armurile.

  • Halebarda (Guāndāo - 關刀): O lamă mare montată pe un stâlp lung, numită după generalul legendar Guan Yu.

​

3. Arme Scurte și Duble: Acestea sunt adesea folosite în pereche, câte una în fiecare mână, pentru o defensivă impenetrabilă și atacuri imprevizibile.

  • Săbiile Cârlig (Hǔ Tóu Gōu - 虎头钩): Au un cârlig la vârf pentru a agăța inamicul, o gardă în formă de semilună pentru protecția mâinii și un vârf ascuțit la mâner. Pot fi legate între ele pentru a mări raza de acțiune.

  • Emeici (Éméi Cì - 峨嵋刺): Două tije metalice ascuțite, fixate pe un inel pe degetul mijlociu, care se pot roti rapid pentru atacuri surpriză.

  • Toporașe Duble (Shuāng Fǔ - 双斧): Folosite pentru luptă apropiată, foarte brutale.

  • Scutul și Sabia: O combinație clasică pentru lupta de infanterie.

​

4. Arme Flexibile (Arme articulate): Sunt cele mai dificil de învățat, deoarece utilizatorul riscă să se auto-accidenteze dacă nu controlează perfect forța centrifugă.

  • Biciul cu Nouă Segmente (Jiǔ Jié Biān - 九节鞭): Un lanț metalic cu un vârf ascuțit. Poate fi ascuns ușor și scos fulgerător.

  • Ciocanul Meteor (Liú Xīng Chuí - 流星锤): O greutate metalică legată de o frânghie lungă. Este o armă de distanță medie, extrem de letală și imprevizibilă.

  • Bastonul din Trei Segmente (Sān Jié Gùn - 三节棍): Trei bețe scurte legate prin lanțuri. Combină avantajele bastonului lung cu cele ale armelor scurte, putând lovi „după colț” sau peste blocajul adversarului.

 

5. Arme transformate: Călugării Shàolín învățau să folosească orice obiect ca pe o armă:

  • Evantaiul de fier (Shàn - 扇): Folosit pentru blocaje și lovituri în puncte vitale.

  • Bastonul de mers: Sau chiar bastoanele scurte de sprijin.

  • Mătănii: Folosite uneori pentru a strangula sau a lovi la distanță mică.

​

shaolin05

 Bastonul Shaolin 少林棍​

​​

Călugării Shaolin au practicat forma cu mâna goală şi forma cu bastonul de mii de ani. Cuvântul „călugăr” este sinonim cu pacea, compasiunea, armonia, inteligenţa, şi, pe lângă toate acestea, cu marea responsabilitate în privinţa oamenilor, în încercarea de a-i ajuta pe ceilalţi, de a le împărtăşi filozofia şi de a le înţelege suferinţa. Acesta este motivul pentru care călugării Shàolín, atunci când trebuiau să lupte sau să meargă la razboi pentru a opri violenţa, evitau să folosească arme care puteau foarte uşor să omoare, cum ar fi săbii, paloşe sau suliţe. În schimb, foloseau Qínná (擒拿) - tehnici de prindere şi de blocare a adversarului, Diǎnxué (点穴) - tehnici de presare a arterelor şi a punctelor specifice, care lăsau inamicul inconştient) sau, în cazuri extreme, bastonul. Aceştia sperau că, atunci când se va trezi, oponentul va realiza că lupta nu era necesară şi va înţelege că a-i omorî pe alţii este un lucru rău. Călugării spuneau că cel căzut va realiza că lupta este nefolositoare şi va învăţa din acest lucru, devenind o persoană mai bună.

​​​

Bastonul Shaolin devenise un instrument foarte obişnuit. Când călugării călătoreau, nu cărau arme cu ei, bastonul fiind un obiect bun pentru a înlătura obstacolele din cale, pentru a sări peste un râu sau pentru a putea fi folosit drept sprijin când oboseau. Fiecare stil are modurile lui de a-şi îmbunătăţi tehnicile, arătându-i practicantului calea pentru a progresa.

​

Antrenamentul cu bastonul ajuta practicantul să îşi dezvolte sentimentul spaţiului şi a ceea ce se afla în jurul lui, fiind o armă care se mişcă în toate direcţiile. Suliţa, de exemplu, în mod contrar, merge doar în linie dreaptă. Se spune, de altfel, şi despre paloş că atunci când foloseşte doar unul singur, practicantul trebuie să fie atent la mâini, dar când foloseşte două, trebuie să aibă grijă de coate. Cu toate că aceste arme se folosesc şi în Shaolin, bastonul este cea mai populară armă, considerată armă de bază. Multe dintre mişcări profită de calităţile lui, ca faptul că poate fi ţinut din orice parte a sa şi poate fi folosit în toate direcţiile, acest lucru permiţându-i practicantului să domine pe o rază mai mare de acţiune. De asemenea, cu toate că nu este ascuţit precum o sabie sau o suliţă, o lovitură directă, executată ca cea de suliţă, poate să fie la fel de puternică.

​

Conform zicalei „Ochii pot vedea în 6 direcţii, dar urechile pot auzi în 8”, la un anumit nivel, nu mai este nevoie să vezi tot ce se află în jurul tău, însă simţurile se dezvoltă suficient pentru a fi conştient de ceea ce se află lângă tine. În multe forme şi exerciţii cu bastonul, există o parte în care practicanţii trebuie să mişte bastonul elegant în 8 direcţii diferite, rotindu-l cu putere şi dexteritate. Mulţi oameni cred că aceste exerciţii sunt făcute doar pentru a arăta spectaculos, dar fiecare mişcare este acolo pentru un motiv anume.

​

Mişcările bastonului au dat naştere şi câtorva legende. Se spune că, atunci când roteşti bastonul foarte rapid, cu mişcări exacte, poţi crea un fel de scut care te protejează. Deoarece bastonul se mişcă atât de rapid în toate direcţiile, nu există şanse ca cineva să treacă de aceste blocaje fără a fi lovit. Se mai spune că, pe vremuri, chiar dacă inamicii aruncau pietre sau obiecte pentru a-i ataca pe călugări, nu puteau să-i nimerească deoarece tot ce aruncau era respins de rotaţia bastonului. Există o zicală potrivit căreia nici vântul, nici ploaia nu pot trece de baston. Legendele spun că nu puteai să arunci cu apă într-un călugăr Shàolín, deoarece acesta o respingea. Această convingere sau filozofie este exact ceea ce un practicant trebuie să aibă în minte în timp ce se antrenează. Întotdeauna trebuie să încerci să îţi depăşeşti limitele, punându-ţi drept obiectiv ceea ce pare de neatins. Această provocare constantă este ceea ce conferă măiestria bastonului.

​

bottom of page