Wing Chun

咏春

WingChun (Yǒng Chūn, 詠春) este un stil tradiţional de arte marţiale chinezeşti din sudul Chinei, care este specializat pe lupta la distanţă mică şi s-a dezvoltat în urmă cu 300 de ani.

Despre fondatoarea WingChun, NgMui (Wú Mé, 伍枚), se spune că ar fi fost unul dintre Cei 5 Strămoşi legendari, supravieţuitori ai distrugerii Templului ShaoLin din dinstia Qing. Se spune despre ea că ar fi avut măiestrie în mai multe stiluri de arte marţiale, între care: stilul ShaoLin, WuDang şi YueJiaQuan, familia de stiluri Yue Fei. A primit recunoaştere şi pentru fondarea stilurilor WǔMéiPài, Stilul Dragonului, Stilul Cocorului Alb şi stilul celor 4 modele HungKuen.

Ea a fost asociată cu multe lăcaşuri, precum: Templul ShaoLin din Henan sau FuJian, Munţii Wudang din Hubei, Muntele Emei din SiChuan, Templul Cocorului Alb, Munţii DaLiang de la graniţa dintre SiChuan şi YunNan, dar şi cu diferite locuri din GuangXi şi GuangDong. Conform unei poveşti din folclor, ea era fiica unui general.

Maestrul Ip Man spunea despre NgMui, stareţă buddhistă, că locuia şi studia în Henan, la Mănăstirea ShaoLin. Ea a reuşit să supravieţuiască distrugerii templului de către forţele Qing, în timpul domniei Împăratului KangXi (1662–1722).

 

A fugit la Templul Cocorului Alb unde l-a întâlnit pe YimYee şi pe fiica sa, WingChun, de la care cumpăra adeasea fasole, când se întorcea acasă de la piaţă. La 15 ani, purtând părul prins, în semn de recunoaştere că a împlinit vârsta necesară pentru a se mărita, frumuseţea lui WingChun a atras atenţia unui războinic. El a încercat să o forţeze pe aceasta să se mărite cu el, fapt care a  adus multa nelinişte în viaţa ei şi a tatălui acesteia. Ng Mui a început să simtă milă pentru fată şi a acceptat să o înveţe pe aceasta tehnici de luptă pentru a se putea apăra. WingChun a urmat-o pe NgMui în munţi şi a început să invete KungFu. Se antrena zi şi noapte până când a stăpânit tehnicile. Apoi l-a provocat pe războinic la luptă şi a reuşit să îl învingă.

Ng Mui urma să călătorească în jurul ţării, dar înainte să plece a sfătuit-o pe WingChun să păstreze cu stricteţe tradiţiile KungFu, să îşi dezvolte măestria după ce se căsătoreşte, şi să îi ajute pe oamenii care muncesc, pentru a înfrânge guvernul ManChu şi pentru a restitui Dinastia Ming.

Mai târziu, WingChun s-a căsătorit cu LeungBokChau, un negustor de sare. După nuntă, ea a început să îl înveţe pe soţul ei KungFu. În 1840, Yim Wing Chun a murit, iar soţul ei a redenumit stilul de arte marţiale după soţia sa, pentru a-i onora moştenirea, şi a transmis mai departe stilul către Leung Lan Kwai. Leung Lan Kwai a transmis mai departe stilul către 6 membrii din grupul Red Boat Opera Group, în jurul anului 1850. În prezent, stilul descinde din cei 6 membri ai grupului:  Yik Kam, Hung Gan Biu, Leung Yee Tai, Wong Wa Bo, Dai Fa Min Kam şi Law Man Kung.

Conform tradiţiei, oponenţii dinastiei Qing au folosit grupul Red Boat Opera ca acoperire  pentru a se deghiza într-un grup de animatori ambulanţi. Identitatea lor, ca performeri ai operei chinezeşti, asigura acoperirea pentru antrenamentul de arte marţiale, dar mişcările neobişnuite şi bătătoare la ochi ale stilului de arte marţiale în operă nu erau potrivite pentru spionaj şi asasinare. Cu toate ca asasinări puteau fi executate cu otravă sau cu cuţitul, ţintele lor erau adesea protejate de bodyguards. WingChun a fost, conform relatărilor, creat pentru luptele în care oponentul este mai predispus să preia decât să lovească, reducând imediat adversarul la tăcere. Acest lucru poate explica aspecte tehnice din WinhChun, cum ar fi faptul că se pune accentul pe luptele de aproape, iar ţintele principale sunt gâtul şi diafragmul.

Răspândirea pe scară largă a acestui stil se datorează unui singur om, şi anume, Marele Maestru Ip Man. În tinereţe, când trăia în Foshan, sudul Chinei, a devenit faimos pentru măestria sa în WingChun şi era de neînvins. El a rafinat şi a dezvoltat WingChun, însă doar când s-a mutat în Hong Kong a început să predea şi să împărtăşească mai departe cunoaşterea pe care o deţinea. Ip Man a avut mulţi discipoli, dar cel mai faimos dintre ei a fost actorul şi luptătorul Bruce Lee. Ip Man a murit în 1972. De atunci, fiul său cel mare, Ip Chun, duce mai departe învăţăturile tatălui său.

 

Caracteristici

  • Postura

    Multe linii de WingChun scot în evidenţă lupta venind din exteriorul oponentului, mai mult decât cea faţă în faţă. Se preferă mai degrabă raportul nas-ureche, decât cel nas-nas. O astfel de poziţie poate fi descrisă ca fiind la cel puţin 30 de grade în afara liniei umărului din faţă a oponentului. De aici, un practicant de WingChun poate lovi cu ambele mâini, în timp ce adversarul poate lovi doar cu una, din pricina posturii nefavorabile. Acest lucru se poate numi „mergând pe partea oarbă” sau „luptând de la poarta de afară”.

  • Echilibrul

    Echilibrul este în legatură cu structura corpului, deoarece, un corp echilibrat îşi revine mult mai repede din atacurile care au fost blocate. WingChun antrenează conştientizarea mişcării propriului corp, derivată din muşchi, tendoane şi structuri articulare.

    În WingChun se foloseşte o postură relativ înaltă şi îngustă, cu umerii poziţionaţi cât mai aproape de corp.

    În postură, braţele sunt în general poziţionate peste organele vitale ale liniei de centru, cu mâinile în poziţie verticală - Wu Sau, pentru a bloca cu uşurinţă şi pentru a realiza lovituri rapide spre zonele vitale ale adversarului, poziţionate pe linia de centru - gât, piept, abdomen şi vintre. Anumite stiluri de WingChun descurajează folosirea loviturilor înalte, pentru că acestea îi dau adversarului şansa să contraatace la nivelul zonei inghinale.

  • Relaxarea

    Relaxarea şi exersarea tehnicilor într-o manieră relaxată sunt fundamentale în WingChun. Tensiunea duce la reducerea vitezei şi a forţei. Muşchii lucrează în pereche, în opoziţie unul cu altul. Dacă braţul este tensionat, viteza maximă a loviturii de pumn nu poate fi atinsă din cauza contracţiei bicepsului care se opune extensiei braţului. În WingChun, braţul trebuie să fie relaxat înainte de a începe mişcarea de lovire. Tensiunea musculară care nu este necesară duce la pierderea energiei şi la oboseală. Braţele tensionate şi rigide au mai puţină fluiditate şi senzitivitate pentru ChiSau. Un membru al corpului tensionat şi rigid îi oferă adversarului ocazia de a împinge sau de a trage mult mai uşor. Un membru relaxat, dar activ, îţi dă posibilitatea de a simţi „golurile” şi punctele slabe ale oponentului. Aceste „goluri” reprezintă calea spre învingerea adversarului.

    Lupta musculară reduce bătălia la forţa celui mai puternic. Forţa brută minimalizată în toate mişcările devine un egalizator în luptele în care adversarii nu au aceeaşi condiţie fizică sau forţă.   Acest lucru este cel pe care a dorit Ng Mui să îl transmită prin povestea ei.

  • Linia de centru

    În mod tradiţional, linia de centru reprezintă o axă verticală care începe în vârful capului şi se termină la nivelul zonei inghinale. Se consideră că ţintele principale se află de-a lungul sau în apropierea acestei linii: ochii, nasul, gâtul, plexul, stomacul, pelvisul şi zona inghinală.

    Tehnicile de WingChun sunt în general „închise”, cu membrele spre interior, pentru a proteja aria centrală şi în acelaşi timp pentru a menţine echilibrul. În majoritatea cazurilor, mâinile nu se mişcă dincolo de cercul vertical care este descris de legănarea braţelor înainte, cu mâinile încrucişate la nivelul încheieturii. Pentru a depăşi această zonă trebuie adăugată acţiunea picioarelor. O importanţă deosebită este acordată practicării exerciţiului ChiSau, care pune accentul pe poziţionare în aşa fel încât să se domine linia de centru. Postura şi poziţia de gardă concentrează fizicul şi intenţia întregului corp spre ţintă.

    Practicanţii de WingChun atacă şi se apără de la nivelul acestei zone, generând forţă mult mai eficient, dat fiind faptul că ţintesc „centrul centrului”. De exemplu, lovind la nivelul umărului, corpul se va răsuci, risipind o parte din forţa loviturii, în acelaşi timp compromiţând poziţia celui care loveşte. Lovind aproape de centru, se transmite mai multă fortţă pe cale directă înspre corp.

  • Loviturile de pumn

    Având în vedere accentul care este pus pe linia de centru, loviturile drepte sunt cele mai des întâlnite în WingChun. Cu toate acestea, principiul simultaneităţii atacului şi apărării sugerează că toate blocajele trebuie să fie însoţite de o lovitură, dacă este posibil. Acest lucru face ca adversarul să fie pus în defensivă mult mai repede, astfel permiţându-i practicantului de WingChun să îl învingă mai repede, înscriind cât mai repede posibil (de preferat de la primul atac al adversarului). Alte exemple de lovituri de pumn se pot găsi în formele Chum Kiu şi BiuJi. Deşi acestea pot părea uşor diferite, ele reprezintă pur şi simplu rezultatul loviturii plecând dintr-o postură de bază diferită, dar urmând principiul de bază, de a lovi în linie dreaptă urmărind cea mai scurtă distanţă dintre pumn şi adversar. Când se realizează lovitura, corpul trebuie să fie relaxat, fără a introduce în mişcare umerii şi muşchiul trapez. Lovitura pleacă din centrul corpului. WingChun încurajează folosirea „Puterii cotului coborât”, a puterii generate de împingerea braţului înainte, folosind muşchiul triceps, în timp ce cotul este orientat către în jos, în acealaşi timp cu „Puterea şoldului”, puterea generată de o mişcare de rotaţie rapidă la nivelul şoldurilor. Această combinaţie generează o lovitură foarte puternică de pumn.

  • Loviturile de picior

    Loviturile de picior din WingChun sunt în mare parte direcţionate către partea inferioară a corpului. Ele sunt realizate în aşa fel încât să distrugă echilibrul adversarului, să îi rupă piciorul sau să îl pună în genunchi. Este o strategie folosită în luptele în care adversarii sunt de înălţimi mult diferite. Fiecare lovitură de picior este folosită atât ca atac, cât şi ca tehnică defensivă, folosind picioarele pentru a intercepta lovituri sau pentru a le realiza. Ele se efectueză printr-o mişcare directă, pornind din postura de bază, fără armare.

  • Coatele

    WingChun se bazează mult pe loviturile de cot de la distanţe scurte. Ţintele principale pentru coate sunt pieptul, bărbia, capul şi faţa. Loviturile de cot sunt realizate într-un mod asemănător cu stilul Muay Thai, folosind întregul corp şi închizând şoldurile pentru a genera forţă. Coatele se pot folosi, de asemenea, într-un stadiu mai avansat, pentru a controla şi restricţiona distanţa faţă de adversar, prin exercitarea forţei spre înainte la nivelul coatelor şi antebraţelor. Acest lucru permite capturarea mult mai eficientă şi de la distanţă scurtă a adversarului.

  • Tehnicile neangajate

    Tehnicile din WingChun sunt neangajate, ceea ce înseamnă că, dacă tehnicile pe care practicantul le face nu sunt interconectate, poziţia sau echilibrul acestuia nu sunt afectate. Dacă atacul eşuează, practicantul este capabil să „se muleze” într-o nouă poziţie de atac. Toate tehnicile stilului permit acest lucru. Loviturile de pumn sau de picior se pot lega, formând împreună un „lanţ” de atacuri. Conform teoriei din Wing Chun, aceste scurte atacuri, în comparaţie cu un atac mare, sunt mai eficiente în învingerea adversarului, cauzând daune la nivel intern.

  • Distanţa scurtă

    Practicantii de WingChun sunt invatati sa avanseze rapid si sa loveasca de la distanta scurta. In timp ce lovitura de picior in fata este considerata o lovitura de distanta lunga, multi practicanti o considera tehnica " de intrare" - trecerea peste loviturile oponentului pentru a-l aduce in repertoriul de distanta specific din WingChun. Acest lucru inseamna ca, teoretic, daca foloseste tehnicile corecte, o persoana scunda poate invinge o persoana mult mai mare, reusind sa atace de la distanta foarte scurta.

Contact

0722594065

scoaladeartemartiale@gmail.com

Strada Sfânta Vineri nr. 24, etaj 1, 030205

Piața Unirii, București

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now