top of page

 

Cu fiecare călătorie în China avem parte de experiențe din ce în ce mai intense. Ajungând pentru a cincea oară în Munții Wudang, cele 2 luni petrecute aici ne-au făcut să înțelegem și mai bine că, oricât de mult am progresa și oricât de bine am fi antrenați, întotdeauna vor apărea și alte lucruri de învățat.

 

Ceremonia discipolilor

 

Odată cu ziua de naștere a Maestrului Yuan Xiu Gang, pe 9 martie, am avut onoarea să participăm la ceremonia pentru a deveni oficial discipolii acestuia. Astfel, putem spune cu mândrie că suntem a 16-a generație de discipoli ai liniei SanFeng Pai 三丰派, o familie care îl are ca inițiator pe Zhang SanFeng 张三丰, un călugăr taoist care a trăit în secolul al XIII-lea, fondator al TaiJiQuan-ului și al stilului Wudang. Cu ocazia evenimentului, am fost primiți în familie de către ceilalți maeștrii din Wudang, reprezentanții celei de-a 15-a generație, și de către ”frații noștri mai mari”, a 16-a generație, reprezentați în mare parte de instructori și elevi mai vechi ai școlii.

FB_IMG_1554382387642.jpg

 

Am deschis ceremonia prin invitarea maeștrilor în fața altarului lui Zhang SanFeng, unde Maestrul a condus o serie de 9 plecăciuni alături de toți participanții, iar arderea bățului parfumat a simbolizat deschiderea ceremoniei. Chemați pe rând în fața altarului și a Maestrului, fiecare dintre noi a trebuit să repete cele 9 plecăciuni și să recite jurământul liniei SanFeng, prin care fiecare își asumă responsabilitatea să transmită mai departe învățăturile primite. Ca simbol al recunoașterii, Maestrul oferă fiecărui discipol o sabie și câteva sfaturi cu privire la drumul pe care urmează să-l parcurgă. După primirea sabiei, ritualul se termină prin salutarea maeștrilor, membrii generației a 15-a, care devin ShiShu 師叔 (unchi) și a membrilor generației a 16-a, care devin ShiXiong 師兄 (frați mai mari). Ceremonia se încheie cu încă 9 plecăciuni de grup în fața altarului, conduse de către Maestru.

Întreaga zi a fost dedicată acestui mare eveniment. Am început ziua cu ceremonia propriu-zisă, urmată de o demonstrație de arte marțiale, în care fiecare discipol a performat în fața maeștrilor. Prânzul a fost dedicat sărbătoririi maestrului printr-o masă festivă, iar apoi am continuat ziua cu o discuție între maestru și noii discipoli, ce s-a întins pe câteva ore. Am încheiat ziua cu un spectacol de muzică taoistă, în care am avut plăcerea să-i ascultăm pe fiul și fiica maestrului cântând la flaut și la guqin.

Cu această ocazie dorim să mulțumim fiecăruia dintre membrii liniei SanFeng pentru că ne-au primit cu brațele deschise în rândul lor și ne angajăm să transmitem mai departe toate învățăturile oferite de aceștia.

 

Antrenamentele

Călătoria noastră n-a avut ca scop doar participarea la ceremonie, ci și pregătirea noastră de care avem parte în fiecare an la această academie. Totuși, în acest an, antrenamentele au decurs într-un mod diferit decât în anii precedenți, acest lucru fiind datorat noului statut pe care l-am căpătat. Pe lângă antrenamentele obișnuite, am avut parte de o pregătire intensivă de Sanda 散打, condiționarea fiind, de asemenea, specializată pe îmbunătățirea aptitudinilor necesare din aceasă ramură a Wushu-ului.

Odată cu creșterea temperaturii de afară, am putut începe antrenamentele de Hard QiGong 硬氣功, o tehnică străveche de antrenare a corpului pentru a face față loviturilor și atacurilor puternice. Practic, corpul devine la nivel interior și exterior mai puternic cu ajutorul unor tehnici speciale de respirație și mișcări specifice.

bottom of page