Primele forme care se învață sunt concepute astfel încât să constituie pentru practicant o introducere cu privire la etapele principale ale artelor marțiale. Cu aceste forme, practica începe să îmbunătățească forța, flexibilitatea, coordonarea, vigoarea și rezistența fizică a practicantului.

​

Formele Jīběnquán (基本拳) și Xuángōngquán 1,2,3 (玄功拳) sunt stiluri inițiale care au un impact benefic asupra dezvoltării luptătorului. În mod tradițional, aceste forme alătură mișcări de baza și succesiuni de mișcări. Aceste forme îi permit practicantului să acopere o varietate de mișcări și să acumuleze forță, exersându-le individual. De asemenea, posturile de bază, loviturile de picior și de pumn, apucările, aruncările și săriturile au fiecare sensul și aplicația lor marțială, în același fel în care au fost exersate la antrenamentele pentru exersarea mișcărilor de bază.

​

În tradiția din Munții Wudang—în special în cadrul liniei Wǔdāng Sānfēng Pài (武当三丰派), prima formă care se învață este Jīběnquán (基本拳) - „Boxul de bază”. Deși majoritatea practicanților optează pentru un stil pe placul lor, Jīběnquán are un rol esențial în dezvoltarea luptătorului de arte marțiale.

​

Este „abecedarul” dinamic al stilului, conceput pentru a face tranziția de la exercițiile izolate de bază - Jīběngōng (基本功) la formele interne mai complexe. Este o formă relativ scurtă, directă și simetrică, executată pe o linie dreaptă (dus-întors), ceea ce o face ușor de exersat chiar și într-un spațiu restrâns, care include o succesiune rapidă de lovituri de pumn directe (chōngquán 冲拳) executate cu proiecția forței din șold, blocaje și devieri circulare ale brațelor, specifice tehnicilor de autoapărare și tranziții rapide de poziții, care forțează corpul să își schimbe centrul de greutate fără a-și pierde echilibrul. Forța generată din dantían (丹田), nicio lovitură nu pornește doar din mușchii brațului, impulsul pleacă din sol, este ghidat de talie (șolduri) și se manifestă în extremități. Mișcarea mâinilor se sincronizează cu cea a picioarelor, coatele cu genunchii, iar șoldurile cu umerii (Armoniile Externe), principiul fiind coordonarea celor „Șase Armonii” - liùhé (六合). Coloana vertebrală trebuie să rămână dreaptă și axată, chiar și în timpul schimbărilor rapide de direcție sau al coborârilor joase. Privirea urmărește intenția (yì 意) și focarul loviturii, fiind un element crucial pentru spiritul (shén 神) formei.

​

Jīběnquán (基本拳) testează și consolidează cele mai importante poziții din Wushu:

• Gōngbù (弓步) - Poziția Arcașului: Folosită pentru atacurile lungi și generarea de forță liniară.

• Mǎbù (马步) - Poziția Călărețului: Adâncă și stabilă, utilizată pentru lovituri laterale.

• Pūbù (铺步) - Poziția Ghemuită: O poziție extrem de joasă, în care un picior este complet îndoit, cu bazinul coborât aproape de sol, iar celălalt picior este întins perfect în lateral, cu talpa complet lipită de pământ, care este esențială pentru eschivele sub nivelul atacului adversarului, secerări, atacuri la nivelul picioarelor și dezvoltarea unei flexibilități extreme în șolduri și tendoane.

• Xiébù (歇步) - Poziția Încrucișată: O coborâre joasă, cu picioarele încrucișate, care dezvoltă flexibilitatea gleznelor și a șoldurilor.

• Xūbù (虚步) - Poziția Goală: Greutatea este transferată 100% pe piciorul din spate, piciorul din față doar atingând solul cu vârful, gata pentru o eschivă sau o lovitură rapidă de picior.

​

Jīběnquán (基本拳) nu este doar un exercițiu fizic, ci un instrument metodologic esențial, care construiește rezistența tendoanelor, forța picioarelor și deschiderea articulațiilor coxofemurale. Acesta învață practicantul să aplice fājìn (发劲) - emiterea forței explozive, într-un mod controlat, fără a tensiona inutil umerii sau gâtul. 

​

​