​​

Lónghuáquán (龙华拳), „Boxul Dragonului Maiestuos”, este un stil complex care împletește mișcările ondulatorii, răsucite, și loviturile bruște ale Dragonul chinezesc. Această formă angrenează blocaje și tehnici de preluare care țintesc punctele sensibile ale corpului, cu menținerea „ghearelor Dragonului”, care reprezintă un element esențial al stilului.

​

Dragonul are o însemnătate foarte mare în tradiția populară chineză. Simbolul Dragonului a fost folosit atât în artele marțiale, cât și în medicină, în legende și povești, ca talisman, în interpretări zodiacale, în Fēngshuǐ (风水), și este adesea folosit cu sens filosofic ori metaforic în texte clasice precum Yì Jīng (易经) - „Cartea transformărilor”. Dragonul simbolizează regalitate, putere benefică și dreptate. Stilul Dragonului pune aceste atribute și imagini în practică, dezvoltând tehnici de forță și suplețe.

​​

​​​

Lónghuáquán se distinge printr-o dinamică aeriană și spațială unică. Ea părăsește tiparele rigide și explorează deplasări sinuoase, circulare și imprevizibile, imitând modul în care un dragon se mișcă prin nori sau prin apă. Se folosesc intens pașii în spirală și piruetele rapide pentru a schimba instantaneu unghiul de atac sau pentru a trece în spatele adversarului. Brațele desenează cercuri continue, unde un braț deviază atacul, în timp ce celălalt lovește într-o succesiune fluidă. Mișcările sunt largi, deschise și elegante, proiectând forța până în extremități. Coloana vertebrală se unduiește constant. Această biomecanică în forma de șarpe protejează spatele și generează o forță de rotație cu un cuplu foarte mare.

​

Forma urmează o traiectorie circulară, generând forță prin posturile joase și prin torsionarea părții superioare a corpului. La fel cum Dragonul se răsucește și zboară în și din apă, mișcările alterenează între partea superioară și cea inferioară a corpului, prin tranziții subtile. Boxul Dragonului folosește loviturile cu „gheare”, care țintesc punctele slabe ale adversarului, pentru a apuca, a doborî, a sfâșia.

​

În cadrul școlii Wǔdāng Sānfēng Pài (武当三丰派), Lónghuáquán ocupă un loc de tranziție extrem de important, și anume eliberarea articulațiilor și tendoanelor. Unduirile și mișcările specifice de brațe deblochează umerii, cutia toracică și zona lombară, dezvoltând acea elasticitate vitală în artele marțiale interne. De asemenea, biomecanica din Lónghuáquán — în special pașii și torsionările trunchiului—reprezintă fundația directă pentru stăpânirea Sabiei din Wǔdāng (武当剑), unde arma devine o extensie naturală a corpului serpentiform.

​

Stăpânirea acestei forme indică faptul că practicantul a depășit faza mișcărilor strict musculare sau fragmentate și a început să își miște corpul ca un tot unitar, fluid și plin de intenție - yì (意).

​